Freitag, 27. August 2010

Un jurnalism serios arată altfel.

BILD este cel mai mare ziar din Europa. BILD este un ziar de bulevard (Boulevardzeitung).BILD trăieşte din senzaţii, nu din informaţii (serioase). Tradus în alte limbi, Bild înseamnă imagine, fotografie. Asta este BILD zi de zi: fotografii, multe şi mari, text puţin, mic şi sărac, foarte sărac, insuficient în conţinut analitic. BILD înseamnă titlu principal în formă de parolă generând senzaţii, tari, ori de câte ori se poate. BILD este rezultatul unui jurnalism ieftin, la propriu şi la figurat. Orice foaie de provincie costă mai mult decât un BILD.

Pe prima pagină BILD titulează azi: Bayern împotriva lui Cluj - Asta unde o mai fi? Şi totuşi, nu pot, nu vreau să cred că ziariştii ăştia de la BILD sunt atât de proşti, încât să nu ştie unde se află oraşul Cluj. Voierismul (în sens jurnalistic, nu patologic) celor de la BILD a devenit în Germania de mult proverbial: BILD war dabei - BILD a fost de faţă. Şi să nu ştie nimic, dar chiar nimic de oraşul Cluj din România? Sau i-o fi bătut demenţa? La 11 februarie 2008 BILD a publicat pe site-ul său Bild.de un articol despre producţia de celulare Nokia în România. Citat: "Nokia a deschis în România fabrica de celulare ieftine. [...] După informaţiile autorităţilor române în fabrica din apropierea oraşului Cluj vor fi fabricate celulare pentru Europa, Orientul Mijlociu şi Africa." Bine, acest articol a fost scris de cei de la economie, şi nu de cei de la sport.

Cei din urmă s-or fi interesat până la urmă. Probabil cunosc şi ei portalulu Wikipedia. Ce noroc. Altfel, cine ştie prin ce hărţi ar fi căutat până azi.

Oricum, titlul folosit şi în parte chiar articolul despre CFR Cluj este înjositor. Iată un exemplu: "Cluj? Ce arată ca o greşeală de tipar se exprimă Kluusch şi este campioana şi câştigătorul cupei României." Un scandal! Numai unul din multele momente negre ale jurnalismului german, am putea dramatiza situaţia. Dar există un aspect care relativează articolul din BILD despre CFR Cluj. Şi anume: în Germania toţi citesc BILD, dar prea puţini îl iau în serios. Discuţiile de fond despre societate, politică, cultură şi sport din Germania, Europa şi restul lumii se poartă în alte ziare germane.

Keine Kommentare:

Kommentar veröffentlichen