Montag, 8. November 2010

La moartea lui Păunescu şi ziua de naştere a lui Dinescu

Nu ştiu dacă a fost o coincidenţă faptul că două manuscrise, unul semnat de Ernest Wichner şi celălalt de Joseph Croitoru, au ajuns tocmai la sfârşitul săptămânii trecute la redacţia cotidianului german FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG. Oricum, redactorii foiletonului s-or fi bucurat de această, după evenimente chiar probabilă, coincidenţă, publicând în numărul de azi articolul Denn satt bin ich der Falschheit und der Lügen - Ceauşescus Hofdichter: Zum Tode des rumänischen Lyrikers Adrian Păunescu (Fiindcă sunt sătul de perfidie şi de minciuni - Poetul de curte al lui Ceuşescu: La moartea poetului român Adrian Păunescu), din pana lui Wichner, şi articolul Mircea Dinescu - Der Winzer, der ein Revolutionsheld war - Ein rumänischer Dichter verwandelte sich nach seinem politischen Sieg in einen Unternehmer und bekannten Talkshow-Gast (Mircea Dinescu - Podgoreanul care a fost un erou de revoluţie - Un poet român s-a transformat după victoria sa politică într-un întreprinzător şi un cunoscut oaspete de talkshow-uri), scris de Croitoru.

Coincidenţă sau nu, Ernest Wichner şi-a început textul cu o caracterizare a lui Adrian Păunescu tocmai din stiloul sau gura lui Mircea Dinescu.: "Adrian Păunescu a fost un fenomen al naturii, un viscol, o aversă, un cutremur. A fost un mare talent. Primul autor care s-a certat cu Ceauşescu. Numai păcat că această ceartă a sfârşit într-o dragoste." Păunescu a murit la 5 noiembrie şi Wichner se arată mirat de "doliul naţional" din România. Se pare că versurile de linguşire ale poetului de curte al dictatorului de rea amintire sunt de mult uitate. Patosul naţional este o constantă a societăţii româneşti, de ieri şi de azi.

Joseph Croitoru arată cum Mircea Dinescu s-a transformat din poet în ziarist şi la urmă în antreprenor. El va împlini la 11 noiembrie vârsta de 60 de ani. Cel puţin lumea din vest îl va ţine în minte ca omul care a anunţat primul fuga lui Ceauşescu.

Îmi aduc acum aminte de un Cenaclu Flacăra pe stadionul din Timişoara. Dacă nu părăseam stadionul înainte de sfârşitul spectacolului trebuia să mă duc pe jos până la Giarmata. Cu chiu şi vai am mai prins trenul de 23:30. E, aşa e cu patosul ăsta.

Keine Kommentare:

Kommentar veröffentlichen