Dienstag, 24. Januar 2012

Dansul dogarilor

Meseria de dogar este foarte veche. Istoricii vorbesc de existenţa ei din epoca galilor. Dovezi există din secolul I. Astăzi dogăria este considerată în Germania ca fiind un meşteşug exotic. Şi totuşi, din şapte în şapte ani breasla dogarilor stăpâneşte viaţa cotidiană din Bavaria, începând din 7 ianuarie şi până la sfârşitul carnavalului.

Asta nu înseamnă că peste tot apari în aceste zile butoaie sau alte recipiente din lemn, ci doar reprezentanţii breslei – dar nu muncind, ci dansând. Faptul că protagoniştii acestui dans al dogarilor nu mai sunt de mult dogari adevăraţi, ci membri ai unor cluburi sportive sau ai altor organizaţii obşteşti, nu contează. Importantă este tradiţia – una din cele mai vechi din Germania – şi mai ales mesajul transmis prin dansul lor.

Legenda spune că în anul 1517 ciuma ar fi paralizat toată viaţa publică din München. După o lungă perioadă de agonie, un tânăr dogar şi-a luat inima în dinţi, a ieşit în stradă şi a încurajat lumea să-şi părăsească locuinţele pentru a începe o viaţă nouă după perioada de ciumă. Istoricii însă nu consemnează nici o ciumă la München anno domini 1517.

Cert este că dansul dogarilor îşi are originea în capitala bavareză, de unde s-a răspândit cu timpul în multe localităţi din Bavaria, fiind una din multiplele forme de exprimare şi chiar celebrare a voiei bune în timpul carnavalului german. De ce dogarii dansează doar din şapte în şapte ani rămâne tot un secret neelucidat. Legenda spune că asta (cei şapte ani) ar fi fost în evul mediu perioada aproximativă în care au apărut epidemiile de ciumă. Istoricii zâmbesc, bineînţeles, şi se bucură împreună cu restul poporului de dansul dogarilor. Clovnii au, ca peste tot în lume, şi aici menirea de a sporii voia bună a spectatorilor.

Filmul de jos îi arată în acţiune pe dogarii amatori ai clubului sportiv MTV din Ingolstadt. O specialitate a dogarilor de pe malul Dunării este prezenţa – cum se poate vedea, foarte vie – a unui mini-dogar. 



Dogarii sunt  însoţiţi de o fanfară care întonează mereu aceeaşi melodie, compusă de Wilhelm Siebenkäs (1824 – 1888). Textul Cântecului dogarilor are mai multe strofe. Însă dogarii dansatori cântă de regulă numai refrenul – simplu şi potrivit cu vremea: Dar azi e frig! Dar azi e frig! / Dar azi e la naiba romantic frig! / Dar azi e frig! Dar azi e frig! / Dar azi e la naiba frig.
.
Dansul dogarilor se termină întotdeauna cu acrobaţia unui vânturător de cercuri de butoi. În cele două cercuri se află câte un păhărel cu ţuică care n-ar trebui să se reverse. Unul din păhărele – să sperăm, încă plin – este oferit gazdei care i-a invitat pe dogari (diferite cluburi, servicii publice, aziluri de bătrâni, hangii, biserici, spitale etc.) cu cuvintele: Fraţilor în coroană, dansul s-a sfârşit, paharul e plin, îl golesc în sănătatea donatorului generos. Donatorul generos, să trăiască, să trăiască, să trăiască. 
.
Personal am o relaţie afectivă faţă de dogăria, acest meşteşug pe cale de dispariţie. Dispărut de mult este şi bunicul meu, omul care m-a călăuzit cu multă dragoste prin primii ani de viaţă – un dogar. Dar un dogar care nu putea să danseze pe melodia Cântecului dogarilor, fiindcă nu mai avea picioare. Era invalid de război. La el m-am gândit şi cu şapte ani în urmă, când i-am văzut dansând pe dogarii din Ingolstadt. Şi mi-am adus aminte că Mei Otta hot net tanze känne - Bunicul meu nu putea să danseze.
Anton Delagiarmata
.
video şi fotografie: Anton Delagiarmata

Keine Kommentare:

Kommentar veröffentlichen