De unde atâta prostie la un centru de renume mondial?

Simon Wiesenthal Centers (SWC) este o organizaţie internaţională care se ocupă în primul rând cu tematica holocaustului. Centrul Simon Wiesental luptă împotriva antisemitismlui, terorismului şi  a genocidului. Permanent se publică o listă cu cei mai cunoscuţi criminali de război nazişti în viaţă. Unul dintre ei a fost şi Klaas Carel Faber, un olandez care a reuşit să trăiască ani de zile, fără a fi deranjat în mod deosebit de justiţia germană, la Ingolstadt în Bavaria. A dispărut de pe listă fiindcă a murit în mai anul trecut. Justiţia olandeză îl acuzase de 22 de crime. Lista totuşi nu se micşorează, angajaţii SWC-ului purtând grijă ca ea să fie mereu completată. Se pare că această conştiinciozitate duce şi la situaţii destul de hilare, dacă nu chiar absurde.

La sfârşitul anului trecut a apărut pe această listă şi numele lui Jakob Augstein. Acesta, fiul legendarului Rudolf Augstein, întemeietorul magazinului DER SPIEGEL (sau mai corect: fiul scriitorului Martin Walser şi al soţiei lui Rudolf Augstein, traducătoarea Maria Carlsson), este jurnalist şi editorul săptămânalului DER FREITAG, un ziar de orientare de stânga. Jurnalistul berlinez s-a încumetat să critice politica statului Israel. Vai ce crimă! Parcă n-ar exista şi în această ţară din Orientul Mijlociu şi partide politice, organizaţii neguvernamentale sau persoane independente care nu sunt de accord cu politica regimului actual. Parcă Israelul nu ar fi o ţară democratică cu dreptul la exprimare liberă.

Numai că, centrala administrativă a SWC-ului nu se află în Israel, ci la Los Angeles. Este de-a dreptul scandalos pe ce considerente se bazează SWC-ul. O critică a columnistului (tot german) Henryk M. Broder la adresa lui Jakob Augstein a dus la decizia celor de la SWC.  Doamne fereşte! Americanii ăştia habar n-au de foiletonul german, de răfuielile “intelectuale”, cu toate atacurile personale sub centură. Broder este cunoscut ca ciomăgaşul foiletonului german. Nemţii savurează aceste bătălii “intelectuale”, fără a le acorda însă o importanţă de “pe viaţă şi pe moarte”, şi ziarele îşi menţini sau îşi măresc chiar tirajele.

Se pare că vânătorii de nazişti, antisemiţi, terorişti etc. îşi pierd de zi ce trece ţintele. Timpul şi ceasul biologic sunt necruţători. Naziştii şi antisemiţii periculoşi (cel puţin cei europeni) au devenit istorie, pe care n-ar trebui s-o uităm, dar care îi seduc pe vânătorii de la SWC la prostii copilăreşti. A trage cu tunul pe o muscă nu este întotdeauna hazliu şi poate să deterioreze imaginea unui institut de renume mondial ca Simon Wiesenthal Centers.

Anton Delagiarmata