Montag, 19. August 2013

Viaţa a fost generoasă cu mine

Fenomenul social cel mai statornic din istoria omenirii este migraţia. Scrierile cele mai vechi (inclusiv Biblia) vorbesc deja de mişcări de migraţie. Motivele fenomenului au rămas aceleaşi: războaie, foame şi asupriri sociale. Migraţia însăşi este azi mai prezentă ca niciodată. Ştirile zilnice o transformă însă într-un fenomen cu un periculos aspect de normalitate. Nimic nu este mai vechi ca ziarul de ieri, spune un proverb. Cu ziarul de ieri dispari din păcate şi ştirile de ieri, oricât de grave ar fi fost ele. Masa şi viteza informaţiilor nu mai permit o analiză aprofundată şi mai ales o păstrare mentală a fenomenelor sociale care ne înconjoară. 

Richard Kienberger
Cu atât mai importante sunt angajamentele unor jurnalişti ca Richard Kienberger. Expoziţia sa de fotografie alb-negru din Ingolstadt (Reithalle în parcul Klenze) este ce-i drept dedicată unui nume foarte cunoscut al emigraţiei, fotomodelul Zohre Esmaeli Kienberger o cunoaşte personal şi a lucrat cu ea -, dar fotografiile din multe zone de criză povestesc şi multe alte poveşti tragice şi nu chiar cu un happy end, ca în cazul lui Zohre Esmaeli. Expoziţia poartă titlul Zohre escaped – fugă, expulzare, migraţie, început nou, încercând să cuprindă deja prin cuvinte complexitatea fenomenului de migraţie. Lucru reuşit.

Dar fotografiile (108 la număr) grăiesc o limbă şi mai clară decât cuvintele. „Mai degrabă temele mă caută pe mine, şi nu eu pe ele”, mi-a mărturisit Kienberger. Şi acest lucru se simte. Aceste fotografii nu sunt un product al vitezei mediale. Dimpotrivă, ele pari a opri timpul, cel puţin pentru perioada şederii în această expoziţie. Ba chiar mai mult: ne sugerează amintiri. Da, Srebrenica. Începe derularea unui film în care se amestecă trecutul cu prezentul: Afganistan, Libanon, Grecia (ţară de trecere spre vestul Europei), dar şi graniţa Mexico-SUA. Nu sunt toate aspecte cunoscute? Oameni fugind, oameni înspăimântaţi, oameni sperînd, oameni luptând, oameni, oameni. Da, da, dar ne-am fi amintit de ele fără această expoziţie?

Numărul impresiilor pe care le generează fotografiile expuse va fi egală cu numărul vizitatorilor. Fiecare va privi aceste lucrări prin prisma biografiei sale. Pe mine m-a apucat un sentiment de smerenie, smerenie chiar în faţa biografiei mele. Cu toate că am venit şi eu ca imigrant în această ţară (Germania), îmi dau seama cât de versificat este acest fenomen social. Chiar dacă Zohre Esmaeli este o vedetă, trecutul ei, mai precis, copilăria ei a rămas în Afganistan. Despre primii 14 ani de viaţă i-a rămas o singură fotografie. Fotografiile copilăriei mele din România au emigrat cu mine, legal, cu paşaport şi bilet de tren.

Această deosebire între mine şi Zohre Esmaeli este esenţială. Dar o gravitate existenţială capătă (deosebirea) abia când privesc fotografiile masei de necunoscuţi care şi-au primejduit viaţa pentru a scăpa. Nimeni nu ştie dacă au ajuns acolo unde doreau să ajungă. Şi cei care au ajuns stau (cel puţin pentru început) iar după ziduri şi sârmă ghimpată. Da, viaţa a fost generoasă cu mine. E bine, să simţi acest lucru. Danke (Mulţumesc), Richard Kienberger.

Richard Kienberger (*1958) s-a specializat pe fotografii de reportaje. A lucrat într-o redacţie de ziar şi în biroul de presă pentru o firmă producătoare de camioane din München. Din anul 1986 lucrează ca liber profesionist pentru diferite reviste de specialitate din Germania şi alte ţări. Jurnalistul bavarez din comuna Hohenwart a publicat mai multe cărţi de reportaje şi fotografii şi şi-a prezentat lucrările în multe expoziţii.

Expoziţia din Ingolstadt (Reithalle în Klenzepark poate fi vizitată (intrare liberă) până la 1 septembrie 2013, de miercuri până duminică între orele 10:00 şi 18:00.

Ingolstadt, 18.08.2013
Anton Delagiarmata

Keine Kommentare:

Kommentar veröffentlichen