Sonntag, 17. Juli 2011

Angajamentul cultural al concernului Audi

Firma Audi organizează în fiecare an un festival de muzică clasică sub denumirea Audi Sommerkonzerte (Audi Concerte de Vară). Orchestre, ansambluri de cameră şi solişti de renume mondial cântă în oraşul bavarez Ingolstadt, sediul administrativ al concernului Audi, la preţuri „normale”. Rupert Stadler, preşedintele consiliului  de direcţie al concernului Audi, scrie în prefaţa broşurii de program: „Muzica clasică emoţionează, uneşte şi entuziasmează.”

 Entuziasmul publicului s-a simţit şi în acest an mai ales la concertele open air care făceau parte din program. La acest sfârşit de săptămână au avut loc chiar trei astfel de concerte, frecventate de un public numeros şi „entuziasmat”. Acest entuziasm nu se datoreşte numai faptului că aceste concerte s-au dat pe gratis, ci şi nivelului superior de interpretare. Un rol major joacă în aceste concerte şi ambianţa lejeră împreună cu împrejurimea arhitectonică şi peisagistică. Toate acestea, împreună cu un timp favorabil, sunt garanţia pentru spectacole muzicale de o calitate deosebită.

Vineri seara a cântat pe scena, instalată în Parcul Klenze, pe malul Dunării, renumitul Royal Philharmonic Orchestra din Londra, sub bagheta lui Carl Davis. Programul s-a intitulat Muzică din 50 de ani James Bond. Mii de spectatori, stând degajaţi pe pături, scaune pliante sau simplu pe iarbă – unii şi-au adus mâncare şi băutură -, au fost beneficiarii unui concert distractiv, informativ şi de o calitate muzicală deosebit de plăcută. S-a simţit imediat că acest concert face parte din sarcinile mai puţin dificile ale orchestrei. Cu atât mai perfecte au fost înterpretările diferitelor grupuri de instrumente şi a grupei ritmice. Orchestra londoneză a cântat cu o vervă şi un simţ dinamic atât de insistent încât a facilitat o prospeţime deosebită unor melodii cunoscute de zeci de ani – primul film James Bond datează din anul 1962 – de sute de milioane de oameni. Un alt punct forte al programului a fost prezenţa cântăreţei Mary Carewe şi a moderatorului Dominique Horwitz.


Sâmbătă seara a cântat Orchestra Georgiană de Cameră din Ingolstadt. Sub conducerea dirijorului Ariel Zuckermann au fost interpretate uverturi, arii şi duete din opere de Mozart, Rossini, Donizetti, Puccini şi Lehár. Au cântat soprana Martina Jankova şi tenorul Michael Schade. Ambele concerte open air au fost urmate de un scurt, dar impresionant foc de artificii.


Filarmonica de Suflători Audi
Azi dimineaţă s-au urcat pe scenă muzicienii Filarmonicii de Suflători Audi, de fapt o fanfară sinfonică, constituită în mare parte din angajaţi ai firmei Audi şi dirijată de Christian Lombardi. Ei au cântat melodii de film din lumea miraculoasă şi atât de iubită de copii, care este şi nouă, adulţilor, arhicunoscută sub denumirea de Walt Disney. Sute de copii s-au bucurat nu numai de muzica filarmonicilor, ci mai ales de prezentatorul Malte Arkona care a reuşit să-i motiveze pe cei mici să cânte şi să danseze pe melodiile renumite din peliculele lui Walt Disney


Anton Delagiarmata

Fotografie & Video: Anton Potche

Keine Kommentare:

Kommentar veröffentlichen