Mittwoch, 2. Mai 2012

Două ore de sâmbătă în oraşul bavarez Ingolstadt – 1/2

Pe 28 şi 29 aprilie s-a sărbătorit la Ingolstadt Ziua lui Georgi, sau mai precis ziua Sfântului Gheorghe. Pe data de 23 aprilie aproape toate bisericile creştine îl pomenesc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe (*275/280 - †23 aprilie 303). Şi biserica catolică. Însă în Germania pomenirea Sfântului Gheorghe a luat de mult caracterul unei sărbători lumeşti, aspectul bisericesc jucând doar un rol secundar.

Pentru Ingolstadt coloritul folcloric al acestei sărbători are chiar o însemnătate deosebită. La 23 aprilie 1516 Ducele de Bavaria de Sus şi de Jos, Wilhelm al IV-lea, a anunţat public Porunca Purităţii, cea mai veche lege alimentară din lume. Conform acestei legi, ţăranii care în acei ani erau producătorii de bere aveau dreptul să fierbe berea, folosind doar următoarele componente: apă, hamei, malţ – şi nimic altceva. Această lege a fost necesară, fiindcă la sfârşitul evului mediu berarii – pe atunci producerea berii era o îndeletnicire casnică, astăzi Ingolstadt are două berării – „îmbunătăţeau” berea şi cu rozmarin, răşină sau nebunariţă. Pentru obţinerea unei culori mai închise – berea neagră este şi astăzi foarte apreciată în Bavaria – s-au folosit pur şi simplu de ceva funingine. Porunca Purităţii stabileşte şi „perioada principală” a anului în care se poate consuma berea: 23 aprilie – 29 septembrie (ziua lui Sf. Mihai).

Care din regulile acestei legi se mai respectă şi azi, stă pe o altă hârtie. Cert este că oraşul Ingolstadt nu uită de importanţa istorică a Poruncii Purităţii şi sărbătoreşte în fiecare an cu multe grupe folclorice, fanfare şi bineînţeles destulă bere proclamarea documentului chiar în curtea Castelului Nou, unde Wilhelm al IV-lea a lansat public instrucţiunea sa către popor. (video)

Anton Delagiarmata


Video: Anton Delagiarmata

Keine Kommentare:

Kommentar veröffentlichen