Zile de smerenie dar şi de analize politice

Nu toate bisericile din Germania se bucură de o astfel de situaţie îmbucurătoare ca cea din fotografia alăturată, biserica Canisius din Ringsee, un cartier din Ingolstadt,  - şi anume, de a fi renovată. Dimpotrivă, se vorbeşte de un pericol de profanare care ar putea să atingă aproape o treime din cele circa 45.000 de biserici creştine - catolice şi protestante - din ţară. Asta ar însemna pentru aceste locaşuri sfinte pierderea funcţiei de biserică, poate vînzarea sau chiar demolarea. Evident, cele două mari religii creştine din Germania se află într-o criză foarte serioasă, care ar putea să le pericliteze într-un viitor mai îndepărtat chiar şi existenţa.

Această situaţie este în  zilele de Paşte un motiv serios pentru mulţi reprezentanţi de seamă ai celor două Biserici de a discuta în cele mai diferite mass-medii şi despre latura politică a instituţiilor în care deţini funcţii importante. De fapt, nici situaţia din Austria nu este mai roză. Ziarul DER STANDARD a publicat în ianuarie un material în care este vorba de 87.393 de creştini romano-catolici care şi-au părăsit anul trecut Biserica. În Germania situaţia se prezintă şi mai tristă. Numai în dioceza Augsburg au părăsit anul trecut peste 11.000 de oameni Biserica catolică. În dioceza învecinată Rottenburg-Stuttgart numărul de retrageri a atins chiar dimensiuni dramatice: 17.169 până în noiembrie 2010.

 Bineînţeles că mai-marii Bisericilor caută după explicaţii şi soluţii pentru rezolvarea crizei actuale. Statistici spun că pentru şase din zece germani sărbătorile de Paşte nu mai au conotaţii religioase. O situaţie alarmantă, într-adevăr. Cardinalul Reinhard Marx, arhiepiscopul de München şi Freising, recunoaşte că "unii oameni nu mai ştiu azi ce înseamnă Paşte". El încearcă să explice sensul religios printr-o "fericire care nu este făcută de oameni. Şi această fericire are un num: Isus Hristos."

Tocmai în această expicaţie a fenomenului religios constă probabil problema crisei bisericeşti. Mulţi nu mai cred în Dumnezeu ca o putere divină care ne dirijează destinul. Creştinismul practicat de marea majoritate a oamenilor din vestul Europei este un creştinism pasiv care se rezumă la unele ceremonii religiose ca botezul, cununia şi înmormântarea. Tocmai aici trebuia să se simtă acum existenţa unei politici vie a bisericilor. Alois Glück, preşedintele Comitetului Central al Catolicilor Germani, susţine că "probleme apari numai acolo unde o înţelegere a fenomenului Biserică se bazează pe o cucernicie cu pretenţii absolutiste."

Astea sunt două viziuni contrare asupra aceluiaşi fenomen de criză: una pur teologică şi una laicistă. Susţinătorii reformelor cer o participare mai accentuată a femeilor (mai ales la catolici), un apostolat al laicilor, o morală sexuală lumească, acceptarea recăsătoriţilor etc. Cardinalul Marx însă frânează într-un interviu cu ziarul DONAUKURIER din Ingolstadt: "Biserica are nevoie de înnoire. Ea trebuie să recunoască semnele timpului, dar n-are voie să dispară în spiritul epocii. [...] Noi vom rămâne catolici."

Şi Alois Glück ştie că biserica are nevoie de reforme, dar "această realitate a existat deja pe timpul consiliului apostolic", adaugă sarcastic într-un interviu cu revista creştină STADTGOTTES (aprilie 2011). Trebuie ştiut că acest consiliu a avut loc la Ierusalim şi a durat cinci ani ... între anii 44 şi 49 după Hristos. De atunci catolicii speră în reforme decisive ale Bisericii lor. Între timp, aşteaptă realizarea schimbărilor mai bine în pieţele oraşelor la zile de Paşte, mai ales când timpul le este prielnic, fiindcă cine ştie ... până la o reformă adevărată s-ar putea să mai treacă câţiva anişori buni.

Anton Delagiarmata

[Paradeplatz (Piaţa paradelor) din Ingolstadt, 25 aprilie, Sâmbăta Mare]

(Fotografie & Video: Anton Delagiarmata)