Freitag, 27. April 2012

Veşti rele pe Internet şi veşti bune din Pământul de Mijloc

E cald, foarte cald, prima zi de vară în oraşul bavarez Ingolstadt – şi asta în luna aprilie. Mă plimb prin oraşul de pe Dunăre care se pregăteşte pentru semimaratonul de mâine, cu mii de participanţi. Nu prea departe de traseul alergătorilor se dispută de ieri un alt maraton, un maraton de literatură. Oficialităţi ale oraşului, artişti, oameni de cultură, nume cunoscute din mass-medii şi bineînţeles mulţi cetăţeni vor citi fără întrerupere romanul de fantezie Stăpânul inelelor de J.R.R. Tolkien – toate cele trei volume.

Ingolstadt, oraşul lui Frankenstein din romanul lui Mary Shelley şi al Ordinului Iluminaţilor, înfiinţat de Adam Weishaupt, are multe locaşuri potrivite pentru citirea non stop a renumitului roman. Este vineri, ora 17:00. Simt nevoia să las căldura şi zarva oraşului în urma mea şi intru în Bastionul Harder (Harderbastei) din strada Şanţul de Sus (Oberer Graben). Maratonul este în plină desfăşurare. Oameni, hobiţi, elfi, gnomi şi orci duc o luptă acerbă împotriva lordului întunecat Sauron. Atmosfera este ca atare.




Eroii şi antieroii trăiesc în vocile cititorilor. Am noroc. La intrarea mea citeşte un moderator al postului de radio din Ingolstadt, Thomas Tomaschek (video). Voce clară de microfon. Un profesionist în materie. „ Datoria mea e certă, şi anume de a merge mai departe”, citeşte acest maratonist al literaturii. 

Cuvintele lui Aragon se potrivesc şi pentru participanţii maratonului literar din Ingolstadt. 100 de entuziaşti de literatură s-au înscris pentru această cursă. Numai cu o disciplină de fier recordul râvnit va putea fi stabilit. Linia de sosire va fi depăşită probabil în cursul zilei de duminică, 29 aprilie 2012. Această serată literară maraton are loc în cadrul celei de-a 19-a ediţii a Zilelor de Literatură din Ingolstadt.


La părăsirea bastionului am zărit-o: o doamnă foarte nobilă, într-un scaun din lumea fantastică a lui Tolkien – o înfăţişare foarte potrivită pentru acest spectacol literar. Îi cer permisiunea pentru o fotografie. Acceptă. Îi mulţumesc şi îi spun că aş putea folosi fotografia împreună cu un text publicat pe Internet. Când a auzit noţiunea Internet doamna (trecută de prima vârstă) s-a speriat, m-a întrebat cine sunt şi mi-a cerut adresa – sigur e sigur. Veştile pe Internet sunt în ochii unor concetăţeni mult mai rele decât cele din Pământul de Mijloc.

Anton Delagiarmata
Video: Anton Potche

Keine Kommentare:

Kommentar veröffentlichen