Poporul german a
ales ieri pe cel de-al 18-lea Bundestag, parlamentul german. A fost din mai
multe privinţe o zi electorală cu caracter istoric. Pentru prima dată în
istoria Republicii Federale Germania, Partidul Democrat Liber (FDP) nu a reuşit
să intre în parlamentul din Berlin. Multe guverne germane au avut miniştri de
externe proveniţi din rândul liberalilor. Cel mai renumit a fost Hans-Dietrich Genscher. El a condus
ministerul de externe în perioada 1974 – 1992, fiind şi vicecancelar. Între
anii 1969 şi 1974 a fost ministru de interne. Şi actualul ministru de externe
este un liberal: Guido Westerwelle.
Ieri liberalii (FDP) au
eşuat de obstacolul de 5% care este necesar pentru intrarea în parlament.
Câştigătorii au fost Partidul Creştin Democrat (CDU), condus de cancelarul Angela Merkel, şi Partidul Creştin
Social (CSU), condus de Horst Seehofer,
partid care a câştigat cu o săptămână în urmă majoritatea absolută în landul
său de baştină, Bavaria. (Acest partid este un partid
regional al landului Bavaria. Ca urmare a unei uniuni a celor două patide
creştine, şi la alegerile parlamentare pentru parlamentul berlinez în Bavaria a
candidat ieri numai Partidul Creştin Social.) Uniunea, sub care firmează de
fapt cele două partide în discursul politic, a câştigat 41,5 % dintre voturi,
mişcându-se foarte aproape de o majoritate absolută.
Dar cum „foarte
aproape” nu ajunge pentru a guverna singur, Uniunea va trebui să-şi caute un
partener de coaliţie. Zilele următoare vor arăta cu cine creştinii vor dicuta
pentru formarea unui nou guvern. Cert este că doamna Merkel nu va purta negocieri cu Partidul de Stânga (8,6%),
programele lor politice diferând prea mult. Rămâni Verzii (8,4%) şi Partidul
Social Democrat (SPD) cu 25,7%.
Cert este că Angela Merkel va rămâne cancelar – în
cea de-a treia sa perioadă electorală. Acest lucru se datorează unei
constalaţii destul de curioase. Noul Bundestag va avea 630 de locuri: 311
Uniunea, 192 SPD, 64 Partidul de Stânga şi 63 Verzii. Asta înseamnă că cele
trei partide care au format şi până acum opoziţia în camera deputaţilor ar avea
o majoritate de voturi: 319 faţă de cele 311 ale partidelor creştine. Problema
este că atât social-democraţii cât şi verzii au proclamat pe tot parcursul
campaniei electorale că nu vor sub nici o formă să coaleze cu Partidul de
Stânga. Asta înseamnă că Uniunea va trebui să-şi caute un partener de coaliţie
pentru a forma un nou guvern. Mulţi comentatori politici cred că în următorii
patru ani Germania va fi guvernată de o „coaliţie mare” constituită de Uniunea şi
Partidul Social Democrat. Oricum, zilele următoare rămâni pe parchetul politic
din Berlin destul de captivante.
Anton Delagiarmta
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen