Regizorul german Bernd Böhlich, cunoscut pentru multe filme și seriale de
televiziune, a prezentat de curând un
film care prelucrează o temă mai puțin cunoscută din istoria Republicii
Democrate Germane. El însuși s-a născut în fosta RDG, a studiat acolo și a
lucrat până la unificarea celor două state germane ca regizor și scenarist
pentru televiziunea est-germană. Lung metrajul (108 minute) care rulează de
câteva săptămâni în cinematografele germane este o contribuție la procesul de prelucrare
a istoriei RDG-ului. Conținutul lui nu se ocupă însă cu sfârșitul statului
comunist german, sfârșit care a început acum 30 de ani cu dărâmarea zidului de la Berlin și s-a încheiat un an mai târziu prin unificarea politică a celor două state germane, ci cu
începutul satelitului sovietic.
Filmul povestește viața
funcționarei comuniste Antonia Berger, născută în anul 1913 în Germania, care
s-a dus în anii 20 ai secolului trecut în Uniunea Sovietică pentru a contribui
la dezvoltarea noii societăți comuniste. A fost, ca mulți alții din vestul
Europei, convinsă de superioritatea comunismului în comparație cu societatea
capitalistă. Dar epoca Lenin a fost de scurtă durată, fiind urmată de cea a lui
Stalin - pentru societatea sovietică un adevărat coșmar. Și Antonia Berger a
devenit împreună cu soțul și fiica ei victimă a deportărilor în masă, fiind
reținută în condiții inumane în lagărul diabolic de la Workuta în Siberia. După
14 ani de detenție Antonia Berger s-a întors, datorită unei intervenții
politice, în pe atunci noul stat german RDG. În orășelul Fürstenberg a făcut cunoștință cu clasa politică – tot comunistă – din
RDG. Pentru a gusta din bunătățile nomenclaturii germane a trebuit însă să
plătească un preț care cu timpul a devenit o povară greu de suportat. I s-a
cerut să uite trecutul ei din anii gulagului sovietic.
A. M. Lara interpretează
acest rol cu o sensibilitate demnă de invideat. Poate că biografia ei a
ajutat-o să înțeleagă mai bine caracterul profund umanist al scenariului scris
de Böhlich. Într-o recenzie a filmului din cotidiamul DONAUKURIER (Ingolstadt) se poate
citi și o luare de poziție a actriței române: „Am observat că am o afinitate foarte
puternică cu această tematică – și datorită faptului că părinții mei au venit
cu mine, copil fiind, din România în Germania.“ Lupta pentru integritatea
personală se transformă într-o situație existențială: o adevărată conflagrație
între sentiment și raționament. Rolul Antoniei Berger nu poate fi interpretat
numai prin dialoguri, ci în măsură egală și printr-un joc convingător al elementelor
fiziologice. Această privire, exprimând durere, nedumerire și totuși - pe
undeva - și speranță este expresia unei interpretăr dramatice rar întâlnită.
Schimbarea feței dintr-o secundă în alta te propulsează ca spectator direct în
acțiunea filmului. Încerci tot timpul s-o înțelegi pe protagonista principală,
simți cu ea, dar nu poți nega nici momente de dezagreare.
Atmosfera generală a
filmului este sumbră. Antonia Berger este înconjurată – de multe ori și
încolțită – de politruci est-germani, convinși de țelul nobil al comunismului
de sorginte sovietică. Și aici regizorul a apelat la talentul unor actor de
indiscutabilă valoare, nunme cunoscute în scenografia germană, ca de exemplu Robert Stadlober sau Stefan Kurt.
Titlul
filmului este al doilea vers din imnul RDG, scris de Johannes Robert Becher (1891 – 1958), fost ministru al culturii:
„Auferstanden aus Ruinen / und der Zukunft zugewandt, / laß uns dir zum Guten
dienen, / Deutschland, einig Vaterland. […]“ (Reînviat din ruine / și orientat spre viitor, / acceptă serviciile noastre spre binele tău, / Germania, patrie unită. […] (Traducere proprie –
Delagiarmata.) „Und der Zukunft zugewandt – Și orientat spre viitor“ este
și sloganul, sub care nomenclatura comunistă din RDG a încercat să justifice
orice acțiune nedreaptă, greu de înțeles și mai ales de acceptat de oameni cu o
logică normală. Faptul că această societate a fost construită pe principiul
minciunii și al unui proces puternic de refulare ne dezvăluie versul al
patrulea: „Germania, patrie
unită.“ Textul a fost publicat pentru prima oară în noiembrie 1949, iar 12 ani
mai târziu același regim a construit un zid prin mijlocul Berlinului,
devenit simbol al războiului rece.
Într-un interviu cu postul de radio DEUTSACHLANDFUNK
KULTUR regizorul și scenaristul Bernd
Böhlich a declarat printre altele: „Au existat desigur în cei 40 de ani de
existență o grămadă de prostii, măsuri economice greșite și așa mai departe. Și cu siguranță RDG a eșuat și din această cauză. Dar
cu cât mă ocup mai mult cu această temă, cu atât sunt mai convins, că
prăbușirea are foarte mult de lucru cu această greșeală de naștere și cu acest
codex, că statul spune: noi hotărâmi ce se discută public și ce nu. Și când
acest lucru devine doctrină de stat și toți s-au aranjat cu ea, atunci o
societate se sufocă, atunci e limpede că așa ceva este sortit eșecului.“
O dovadă pentru corectitudinea acestei afirmări este și faptul că narațiunea
acestui film se bazează în mare măsură pe fapte reale. Însă acestea puteau fi investicate
abia după dispariția statului RDG.
Pe mine personal m-a dus gândul la deportarea multor cetățeni români de naționalitate germană în lagăre de muncă din URSS sau în
câmpia Bărăganului (împreună cu mulți români din vestul României), sau la
distrugerea fizică și psihică a intelectualității române în timpul regimului
comunist sub Gheorghe Gheorghiu-Dej.
Și aceste fapte au fost ținute în România mult timp sub pătura tăcerii. Să nu
mai vorbim de holocaustul românesc. Prea mult, mult prea mult s-au asemănat
nazismul și comunismul.
Acest film a fost făcut cu scopul de a aduce un aport la
procesul atât de important de reconciliere, dar și de neuitare. Și o actriță
română cu cetățenie germană are o contribuție esențială la această reușită
cinematografică: Alexandra Maria Lara.
Anton Delagiarmata
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen