Şi cu toate că viaţa lor de acolo a fost marcată de şicane şi deportări comuniste, muzica "lor" de fanfară - valsuri şi polci - îi ajută azi să-şi depene amintiri frumoase, mai precis, numai amintirile frumoase: sate şvăbeşti cu o comunitate etnică integră care încet, încet în anii 60/70 ai secolului trecut se dezbară de urmările războiului şi ale primei urgii comuniste. Sate îngrijite, cu alaiuri populare şi muzică de fanfară marchează imaginea rurală a Banatului.
Un sat şvăbesc din Banatul românesc fără fanfară - orcât de mică ar fi fost ea - este pentru acele timpuri de neimaginat. Astăzi femeile şi bărbaţii, atunci în floarea vieţii, sunt bunicii care "povestesc de acasă". A doua urgie comunistă, cea de sub Ceauşescu, i-a determinat să se ducă departe de "acasă". Acum unii dintre ei trăiesc în acest domiciliu de îngrijire socială şi medicală, construit pe malul Dunării de Organizaţia de Ajutor a Şvabilor Bănăţeni.
Afară, Josef Zippel (trompetă şi conducere muzicală) şi Horst Reiter (clarinet şi aranjament muzical) - cel de-al treilea cântăreţi al formaţiei este aranjorul muzical şi baritonistul Johann Francz - repetă refrenul: Locul lui natal nu l-am văzut niciodată / Totuşi îl iubesc din inimă. Şi acesată afirmaţie transportă un adevăr doar relativ. Fanfara Die Eisenbahner (Feroviarii) este singura formaţie de acest gen din Germania care întruneşte în rândurile sale numai muzicanţi cu origini bănăţene directe sau indirecte prin părinţi. Deci cunosc locurile natale ale bunicilor şi le înţeleg momentele de nostalgie.
Aşa sună şi muzica lor, plină de Glück und Seligkeit, adică de fericire şi beatitudine, exact ca amintirile bunicilor. Cine îi ascultă atent pe aceşti Feroviari şi cunoaşte totodată şi meleagurile bănăţene are impresia că timpul face chiar o pauză. Muzica din căminele culturale ale satelor şvăbeşti a rămas aceeaşi.
Dar numai la prima audiere. Parcă s-a schimbat totuşi ceva. Această cultură de interpretare a pieselor este rezultatul unei înţelegeri noi, moderne a muzicii de fanfară. Mesajul a rămas acelaşi: înrădăcinarea tonală cu o zonă geografică anume. Ce s-a schimbat este emiterea unei atmosfere de voie bună, fără a renunţa însă la respectul faţă de partiturile pieselor interpretate. Această atitudine este de-a dreptul profesională şi îi situează pe Feroviarii cu originile bănăţene în primul eşalon al fanfarelor de amatori din Germania.
Şi angajamentul social al muzicienilor merită toată lauda. Aflându-se în drum spre casă, după două concerte în oraşul bavarez Neumarkt, s-au oprit la Ingolstadt pentru a concerta la Casa Nischbach; fără a cere vreo remunerare, doar pentru a face o bucurie generaţiei bunicilor. Şi într-adevăr, s-a văzut pe multe feţe cum unii s-au întors pe plan spiritual la această serbare de vară (care se desfăşoară în fiecare an) pentru câteva ore pe meleaguri bănăţene.
Iubirea platonică pentru această regiune sud-est-europeană îi va însoţi pe bunici până la sfârşitul vieţii lor. Şi muzicanţii, provenind din Recaş, Sânnicolau Mare, Măureni, Sântana, Remetea Mare, Jimbolia, Iecea Mare, Giarmata şi Sânandrei, simt această legătură de nezdruncinat. Muzica lor o dovedeşte.
Anton Delagiarmata
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen