Era una din acele
zile de iulie în care nori mai mult sau mai puţin ameninţători acopereau cerul.
În parcul Klenze din Ingolstadt era programat un concert open air cu Filarmonica
de Suflători Audi. În perioada 1985 – 2010 am fost însumi membru în
această orchestră şi ca atare nu mă ţineau nici ştirile meteorologice nefavorabile
acasă. Simţeam pur şi simplu nevoia de a fi acolo unde va concerta orchestra cu
care am avut norocul să trăiesc atâtea momente frumoase, în parte chiar
emoţionante.
Bucuria
anticipată cu care m-am îndreptat pe bicicletă spre parcul Klenze s-a
concretizat pe deplin. Mii de oameni, tineri, vârstnici şi oameni cu
dezabilităţi în scaune rulante, au ocupat terenul imens din faţa scenei de
concert. Muzicienii au intonat primele melodii, fiind dirijaţi de Christian Lombardi care conduce această
orchestră de câţiva ani buni. Zumzăitul şi deplasările oamenilor nu au încetat
nici un moment – o caracteristică specifică a acestui gen de concerte. M-am
plimbat şi eu cu aparatul de fotografiat dintr-o parte în cealaltă a peluzei,
acoperită cu mii de scaune pliante şi pături, chiar şi mese mici, pe care
spectatorii şi-au întins gustările şi băuturile aduse de acasă sau cumpărate de
la chioşcurile instalate pe marginea terenului.
Deplasându-mă
încet în căutarea unui loc potrivit, cu ochii şi urechile pe scenă, de unde
răsunau melodii de musical, am auzit o voce strigându-mi numele: Toni, Toni.
M-am uitat împrejur şi l-am zărit pe Xari.
Stătea pe un scăunel pliant, cu şapca în mână – ca la biserică. L-am salutat şi
m-am aşezat pentru câteva minute lângă el. I-am simţit emoţia cu care urmărea
evenimentele de pe scenă, procesul de creaţie a actului muzical, de fiecare
dată autentic şi unic. (Aceeaşi piesă cântată poate numai o oră mai târziu va
fi deja alta. Tocmai în acest lucru constă fascinaţia muzicii interpretată live,
în comparaţie cu cea înregistrată în studiou.)
Xari, cum l-am stricat întotdeauna, numele lui de botez fiind Xaver, a fost şi el suflător (fligorn)
şi pianist (la unele piese) în această formaţie cu ceva peste 60 de membri.
Şi-a încetat activitatea muzicală un an după mine – numai că el îşi începuse pe
a lui deja în anul 1962, deci avea o vechime de 49 de ani în aceeaşi formaţie.
Era membru fondator – şi va rămâne în vecii vecilor – a Filarmonicii de Suflători Audi.
Atunci – eu aveam nouă ani şi mă jucam pe străzile unui sat bănăţean – fanfara
creată la firma Audi din Ingolstadt primise numele de Audi Werkorchester, adică
Orchestră
de Uzină Audi. Audi era o fabrică producătoare de automobile din
Ingolstadt cu câteva mii de muncitori, azi fiind un concern cu peste 86 de mii
de angajaţi în multe ţări ale lumii.
 |
| Xari în anul 1962 |
Timpul a trecut
peste noi: Xari şi mine. Ce ne-a
rămas sunt multe, multe amintiri frumoase. Şi Xari le poartă cu el chiar în portmoneul lui cu actele de
identitate. Pe când întunericul începea să se lase asupra parcului Klenze şi
lumea devenea tot mai atentă la muzica cântată pe scenă, Xari şi-a deschis portmoneul, a scos o fotografie mică, pătrată, şi
mi-a arătat-o: un om în plină putere a vieţii, într-o uniformă cu insigna
firmei Audi şi cu o trompetă în mână. M-am uitat ... la poză şi apoi în ochii
lui uşor înlăcrimaţi. „Asta am fost eu în anul 1962, când am înfiinţat această
orchestră“, a spus Xari,
îndreptându-şi privirea spre scena iluminată.
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen