Tradiţie meşteşugărească

Cea mai statornică tradiţie a meşteşugarilor este drumeţia. Cu scopul de a-şi perfecţiona meşteşugul, calfele au bătut drumurile în lungul şi latul Europei. Deja din evul mediu sunt cunoscuţi meseriaşi care şi-au absolvit anii de drumeţie – germanii folosesc expresia Walz, adică călătoria de perfecţionare a meseriei – în ţări îndepărtate.

Pomul breslelor
la Timişoara

Foto: Mapio

Şi Timişoara are un vestigiu al acestui obicei străvechi: trunchiul în fier. Este vorba despre un trunch de copac în care, cum ştiu povestirile din strămoşi, calfele, trecând în drumeţia lor pe acolo, au bătut câte un cui. Astfel de monumente istorice sunt cunoscute şi în alte oraşe ale fostului imperiu habsburgic. Cel mai cunoscut „pom de cuie“, cum i se mai spune, se poate vedea şi azi la Viena în faţada unei clădiri la intersecţia străzilor Kärntner Straße şi Graben. Pomul breslelor de la Timişoara poate fi admirat la intersecţia străzii Proclamaţia de la Timişoara Nr. 3 cu strada Francesco Griselini. La Arad trunchiul a dispărut, doar platbanda care l-a consolidat a rămas. Oricum, legendele care învăluie aceste dovezi ale istoriei călfiei trăiesc mai departe.

Calfele care şi-au absolvit anii de drumeţie departe de meleagurile natale au avut şi un rol social-politic însemnat. August Bebel (1840 – 1913), una dintre figurile cele mai proeminente ale socialdemocraţiei germane, a îmbrăţişat meseria de strungar în materiale nemetalice şi şi-a început anii de drumeţie meşteşugărească în anul 1858. Născut în apropiere de Köln, l-a dus drumul călfiei în sudul Germaniei la Freiburg, Regensburg München, în Austria la Salzburg şi de acolo în landul german Saxonia, la Leipzig, unde s-a căsătorit, a înfiinţat un mic atelier meşteşugăresc şi a început să se angajeze tot mai intens pe plan politic.

August Bebel a scris şi multe lucrări pe teme sociale şi politice. În anul 1910 au apărut memoriile sale în trei volume Aus meinem Leben – Din viaţa mea. Acolo se pot citi şi însemnări despre anii drumeţiei sale: „Trebuia să dorm într-un pat în colţul atelierului. Pe atunci calfele mai locuiau şi mîncau la meşteri, mîncarea fiind de multe ori deplorabilă. Salariul a fost şi el mic. Când m-am plâns, meşterul mi-a spus că nici el nu a primit mai mult în străinătate. Asta o fi fost cu cincisprezece ani în urmă. […] Ceea ce mi s-a părut în viaţa mea de mai târziu ca un mister, a fost faptul că în ciuda acestor marşuri, la care am fost de multe ori ud până la piele şi tremuram de frig, nu m-am ales cu o boală serioasă. Hainele mele nu erau nicidecum pe măsura unor astfel de spetele, lenjeria de corp din lână era un lux necunoscut. De multe ori am îmbrăcat dimineaţa hainele încă umede din ziua precedentă. […] Salariile erau şi la Salzburg mici. A economisi ceva a fost greu. Toamna îmi cumpărasem pe rate prima haină de iarnă; ca om conştiincios, am îndurat mizeria pentru a plăti ratele săptămânale.“

Acestea sunt aspecte sociale de la începutul epocii de industrializare. Necesitatea unor informaţii vitale pentru calfele călătoare este evidentă. Numai aşa aveau posibilităţi de a se apăra de diversele metode de exploatare a meşterilor. Deja în jurul anului 1900 organizaţii sindicale au încercat să coopereze pe plan internaţional pentru a asigura condiţii de viaţă oarecum acceptabile pentru calfele de pe drumurile şi din centrele industriale ale Europei. Astfel Organizaţia Strungarilor în Materiale Nemetalice din Germania şi Organizaţia Germană a Tâmplarilor au convenit cu organizaţii similare din Austria, Danemarca şi Elveţia să lupte pentru o tratare egală a calfelor din alte ţări.

Calfe la Ingolstadt / Germania
în anul 2011

Foto: Anton Delagiarmata

Şi azi mai întâlnim pe străzile sau şantierele din Germania şi alte ţări europene - şi în România, cum se putea vedea anul trecut în unele emisiuni de limba germană ale Televiziunii Române – calfe în hainele lor tradiţionale. Anul trecut acest obicei vechi al drumeţiei calfelor a primit în Germania sigiliul Immaterielles Kulturerbe (în lb. engleză: intangible cultural heritage), adică Moştenire Culturală Imaterială.

Calfă pe un şantier
din Ingolstadt în anul 2016

Foto: Anton Delagiarmata

Ziarul celui mai mare sindicat din Germania şi chiar din lume, cu 2,27 milioane de membri, IG Metall, publică în acest an, cu ocazia îndeplinirii a 125 de ani de existenţă a sindicatului care între timp nu reprezintă numai interesele muncitorilor din industria de prelucrare a metalelor, constructoare de maşini şi electrotehnică, ci şi din industria textilă şi de prelucrare a lemnului, articole din istoria sindicatelor germane. În numărul din august 2016 un articol este dedicat obiceiului de drumeţie al calfelor.  

Anton Delagiarmata