Muzică de fanfară cu crumpli prăjiți și chifli de sare

La 7 noiembrie 1925 s-a născut la Svatava în Cehoslovacia un băiețandru care știa de mic ce vroia să devină în viață: muzicant. Deja la vârsta de 8 ani a cântat la fligorn într-o fanfară de tineret. Acestea au fost primii pași din cariera de excepție a renumitului Ernst Mosch, etnic german din Cehoslovacia. În anul 1940 tânărul fligornist a început să-și completeze cunoștințele muzicale la școala de muzică din Oelsnitz, landul german Saxonia, învățând să cânte atât la vioară cât și la trombon care urma să devină instrumentul lui preferat. Trei ani mai târziu a fost recrutat de armata germană și a cântat într-o fanfară militară. Totuși nu a scăpat spre sfârșitul războiului de o rănire la un braț. După înfrângeria Germaniei hitleriste etnicii germani din Cehoslovacia au fost expulzați. Ernst Mosch a trecut în acele vremuri tulburate granița spre Germania clandestin și s-a stabilit în Bavaria. Acolo a cântat muzică jazz prin cluburi americane. Pe această filieră a ajuns în anul 1951 în orchestra de dans a radiodifuziunii din Stuttgart, condusă de renumitul dirijor Erwin Lehn. Împreună cu colegi din acest big band Ernst Mosch a început să cânte și muzică de fanfară, cum o învățase pe meleagurile natale, regiunea boemă Egerland. La 21 aprilie 1956 radiodifuziunea din Stuttgart a transmis pentru prima oară piese cântate de această fanfară. Era ora de naștere a formației Die Egerländer Musikanten (Muzicanții din landul Eger). Egerland este de fapt regiunea Chebsko în jurul orașului Cheb, în germană Eger. Această formație urma să devină fanfara cu cel mai mare succes din lume. Nenumărate concerte, înregistrări de casete, discuri și emisiuni de televiziune, ca și numărul mare de dinstincții sunt expresia unei cariere muzicale de excepție.

În anii 80 și 90 ai secolului trecut mulți dintre muzicienii lui Mosch, care l-au urmat de la început și au făcut posibil acest succes prin talentul și mai ales simțul lor pentru muzica boemă, s-au retras din motive de bătrânețe, făcând necesară integrarea de suflători noi, tineri, dar cu aceeași înțelegere pentru muzica prestată în acest stil. Vorbim de un timbru de fanfară foarte moale, în unele registre chiar fraged și foarte melodios. Numai trompetele sună din când în când foarte ascuțite, chiar agresive. Printre muzicienii noii generații, vorbim numai de muzicieni profesioniști, s-au numărat și șvabi bănățeni stabiliți în Germania.

Hans Kaszner

Primul a fost Johann Kaszner (născ. 1955) din Giarmata. El și-a început activitatea în acest ansamblu de suflători în anul 1987, cântând la basfligorn. Astăzi cântă la trombon, instrument pe care l-a studiat la Liceul de Muzică Ion Vidu din Timișoara și la Conservatorul Gheorghe Dima din Cluj. Pe site-ul fanfarei Die Egerländer Musikanten este consemnat și în calitate de cântăreț.

Helmut Kassner

Trei ani mai târziu i-a urmat fratele său, Helmut Kassner (născ. 1960 – cu adaptarea numelui la ortografia germană), și el fost elev la liceul de muzică din Timișoara și un timp scurt student la conservatorul din Cluj. Fiul cunoscutului capelmaistru giarmatean Johann Kaszner (1927 - 2008) cântă la fligorn și trompetă.

Franz Tröster

Al doilea muzician din Banat la această formație de suflători a fost Franz Tröster (născ. 1962) care și-a petrecut copilăria în cartierul timișorean Mehala. Și el a fost elev și student de muzică la Timișoara respectiv Cluj. Fligornul și trompeta sunt instrumentele la care a cântat începând cu anul 1988 sub bageta lui Ernst Mosch.

Oswald Windrich

Un al treilea muzician din Giarmata la Die Egerländer Musikanten acompaniază din 1995 la registrul de tubă bogatul repertoriu de melodii al acestei fanfare de excepție. Este vorba despre Oswald Windrich (născ. 1966). E aproape de prisos să amintim că și el și-a primit fundamentul muzical la liceul amintit din Timișoara. 

Ernst Hutter

Cu doi ani înaintea lui Johann Kaszner venise deja un alt tânăr basfligornist în formația lui Ernst Mosch. Se numește Ernst Hutter (născ. 1958), un muzician cu calități remarcabile de instrumentist, dirijor, manager cultural, aranjor și compozitor. Și – nu vă mirați – acest muzician nu are origini bănățene, ci vine din sudul Germaniei. El avea să devină în anul 1999, după moartea lui Ernst Mosch, dirijorul fanfarei Die Egerländer Musikanten, post pe care îl întruchipează cu mare succes și astăzi. Spre deosebire de predecesorul său, Ernst Hutter nu se mulțumește cu dirijatul, ci preia de multe ori și sarcini solistice, și asta chiar la mai multe instrumente: basfligorn, trombon și marchingbone (un hibrid dintre basfligorn și trompetă).

Katharina Praher
& Nick Loris

Contribuțiile muzicale ale unor muzicieni bănățeni la reușita artistică a probabil celei mai cunoscute fanfare din lume nu se oprește însă cu venirea lui Hutter la pupitrul formației. Multe piese din repertoriul fanfarei sunt și cântate vocal, de obicei în duet. Unul dintre cântăreți a fost de cele mai multe ori Ernst Mosch însuși. Acum duetul vocal se compune din Katharina Praher și Nick Loris. Și – miră-se cine vrea – Nick Loris s-a născut în anul 1968 în comuna timișeană Giarmata. A intrat de fapt ca trompetist, școlit și el la liceul de muzică din metropola bănățeană, în orchestra Die Egerländer Musikanten. Timbrul vocii sale și auzul corespunzător ca și potrivirea celor două voci, l-au determinat însă să se decidă pentru voce în detrimentul instrumentului, așa că din 2002 duetul Praher & Loris este o componentă fixă a fanfarei. 

Anton Hollich
fotografii: https://www.die-egerlaender.de/

Cine crede însă că astfel se încheie o frumoasă simbioză germană-bănățeană se înșeală. Un an după venirea lui Nick Loris și-a pus pentru prima oară și profesorul Anton Hollich deosebitele calități de clarinetist în slujba orchestrei lui Ernst Hutter. (În Germania „profesor“ este un titlu și nu o meserie ca în România.) Hollich (născ. 1960) este originar din Vladimirescu, jud. Arad. În satul natal a cântat la acordeon și basfligorn. Abia la vârsta de 14 ani a descoperit farmecul clarinetului. Studiile pentru meseria de muzician le-a absolvit la München. Unde însă s-a infectat cu virusul muzicii de fanfară în stil boem nu mai trebuie elucidat. Este satul (pe atunci) șvăbesc Glogowatz / Vladimirescu unde tatăl său era șeful unei fanfare.

Siegfried Jung

fotografie: arhivă Delagiarmata

Un timp a cântat la Die Egerländer Musikanten și Siegfried Jung, născut în anul 1979 la – ghiciți! ... Giarmata. (Părinții lui au emigrat în Germania când avea doar câteva luni.) El a părăsit între timp orchestra de suflători, dedicându-se mai mult activității solistice la tubă în domeniul muzicii clasice. În această postură a concertat deja cu mai multe orchestre sinfonice din România la București, Timișoara, Târgu Mureș și Bacău. 

Dumunica trecută renumitul ansamblu de suflători Die Egerländer Musikanten a concertat în sala festivă a teatrului orășenesc din Ingolstadt. Spectatorii (în jur de 1000) au asistat la un spectacol muzical de cea mai aleasă calitate. Nu vreau să fiu rău, dar cred că am auzit în cele trei ore de concert într-adevăr un fel de ton dizonant. Precizes: nu sunt sigur. În rest o muzică de fanfară în stil boem de cea mai mare calitate posibilă: intonație perfectă, frazări de o frumusețe rară, o virtuozitate instrumentală (la toate instrumentele) demnă de invidiat și o interpretare vocală fără cusuri.

Și chiar mai mult. Orchestra a înterpretat și două piese, compuse de cei doi giarmateni Helmut Kassner și Nick Loris. Se pare că influența artistică a muzicienilor din Banat are impercusiuni mai însemnate chiar și în repertoriul mai larg al fanfarei. Pe lângă faptul că există înregistrări și cu compoziții de Johann Kaszner sunt cunoscute și interpretări ale unor piese de compozitori român, ca de exemplu Hora staccato de Grigoraș Dinicu (solist la clarinet Anton Hollich) și un marsch de Dumitru Eremia.

Dar ce implicații au avut „crumplii prăjiți și chiflii de sare“ în acest concert? Foarte simplu. Moderatorul concertului, Edi Graf (din anul 2003), a scris o carte cu rețetele de mâncăruri preferate ale muzicienilor. Și Helmut Kassner a fost cel care și-a dorit într-un șbăbește corect „gepritschelte Krumper un Salzkipple“ adică (sper oarecum corect în dialectul bănățean românesc) „crumplii prăjiți și chiflii de sare“. Cel târziu în acel moment s-a simțit prin ropotele de aplauze prezența masivă a șvabilor bănățeni emigrați și stabiliți la Ingolstadt și regiunea împrejurată.

S-ar putea să mai apară dorințe după o astfel de seară muzicală reușită? Dar de ce nu? Cred că această orchestră de suflători cu muzica sa specială – în acest concert 4 fligornuri, o trompetă, 2 bași, 3 tromboane, un clarinet mi bemol, 3 clarinete si bemol, o percuție, 2 basfligornuri și 2 baritoane – ar face o figură foarte bună pe orice scenă sinfonică din România. Să nu uităm că vorbim de singura fanfară din lume care a concertat vreodată pe scena de la Carnegie Hall din New York. 

Anton Delagiarmata