Montag, 21. Oktober 2019

Nostalgie comunistă

Dan Lungu: Sînt o babă comunistă!; Editura Polirom, Iași, 2011; ISBN: 978-937-46-2222-1; 190 de pagini; 24,03 Lei.

Fenomenul nostalgiei comuniste nu este un fenomen specific românesc și nici singular în privința raportării sale la comunism. Fiecare revoluție dă naștere la pături sociale care profită în urma răsturnărilor politice și la pături care se simt prejudiciați. Și în Germania a existat o perioadă de „ostalgie” după căderea zidului din Berlin și unificarea celor două state germane.

Sigur că există destule analize științifice ale acestui fenomen, cu explicații mai mult sau mai puțin plauzibile.  Și diferitele genuri literare și în general de cultură reflectă, cu posibilitățile lor de îmbinare a realității cu ficțiunea, diferitele aspecte ale perioadelor postrevoluționare. Mai ales teatrul și filmul sunt predestinate pentru o prelucrare culturală a acestui fenomen. Dar și romanul oferă posibilități multiple în această privință. Însă aici ar trebui trasă o linie clară de despărțire între lucrări epice care reflectă viața dezastroasă în comunism - de obicei cu o tentă dramatică – și cele care se bazează pe nostalgii, rezultate din momente de descurcăreală cu aspecte chiar și hazlii.

Din cea de-a doua categorie face parte și romanul lui Dan Lungu Sînt o babă comunistă. Orice roman este citit, perceput și la urmă apreciat, câteaodată și judecat, din perspectiva biografică a cititorului și chiar a criticului. Eu am citit povestea Emiliei Apostoae din perspectiva unui om care și-a petrecut primii 31 de ani de viață în România ceaușistă, fiind un ins care a trăit la țară, a lucrat într-o fabrică la oraș, a fost un timp membru de partid și a încercat să se descurce. Deci toate condițiile împlinite pentru a simpatiza cu Emilia Apostoae.

Și totuși există o diferență esențială între această bunică comunistă care povestește din viața ei - romanul este scris la persoana întâia – și mine, unul din cititorii acestei cărți: Emilia povestește din perspectiva unui cetățean român care trăiește în epoca de transformare postcomunistă în România, iar eu trăiesc de dinaintea căderii dictaturii ceaușiste în Germania. Așa că s-ar putea ca această carte să nu aibă numai acceptanți ci și critici înverșunați, mai deseamă în România.

Sociologul Dan Lungu (*1969) și-a dat  în orice caz toată osteneala să facă din Emilia Apostoae o babă comunistă nu numai naivă, ci și simpatică și vicleană. Lucru care i-a reușit în mare parte. Nu avem de-a face în cazul Lungu numai cu un om de știință , ci și cu un scriitor care știe să scrie și amuzant pentru masele largi de cititori. Este evident că în acest roman limba este pusă în slujba acțiunii, ceea ce garantează un flux  de citire neîntrerupt și plăcut.

Totuși nu avem de-a face cu o construcție liniară. Întâmplările relatate nu sunt înșirate după o linie cronologică. Prezentul alternează mai tot timpul cu trecutul. Și Emilia nu este chiar o persoană căzută pe gură, cum spune neamțul, ceea ce arată că Dan Lungu este și un maistru al dialogului. Într-o convorbire telefonică cu fiica ei Alice care trăiește în Canada - aluzie clară la exodul regretabil din România postcomunistă – Emilia Apostoae mărturisește: „Ca o babă comunistă ce sînt, mă pricep la propagandă. Era cît pe ce să fac și Școala de Partid.“ Și fiica îi răspunde: „Uite, mamă, așa cum vorbești tu din experiența vieții tale, așa pot să-ți spun și eu din experiența mea: eu nu am nici un singur motiv să regret comunismul. Dacă n-ar fi venit revoluția, aș fi fost o amărîtă de ingineră într-o fabrică murdară, într-un oraș ca vai de capul lui, aș fi locuit într-o cutie de chibrituri cu vedere spre cîmp sau spre cimitir... Aaa, și aș fi avut și butelie. Uite ce am ratat!“

Iată o conversație tipică între generații din perioada de tranziție care nu vrea să se termine în România. Tonul sarcastic al fiicei arată de fapt cât de destrugător a fost comunismul pe plamul psihic și social. Deci acest roman trebuie citit și printre rânduri - mai ales de cititorii tineri. Numai așa vor reuși să-și facă oarecum o imagine despre viața în comunism. Altfel riscă să creadă că societatea comunistă s-a epuizat în latura ridicolă a vieții de toate zilele.  Nu, nu, problema a fost mult mai gravă și nu poate fi estompată cu bancurile despre Ceaușescu și consoarta sa.

Deci pentru cititorii tineri, mai ales cei din România, lectura acestui roman Sînt o babă comunistă poate să fie și un exercițiu intelectual. Pentru restul lumii din afara țării va predomina caracterul pur informativ și distractiv al acestui op care a fost tradus deja în 11 limbi.

În anul 2013 a fost lansat și filmul Sînt o babă comunistă în regia lui Stere Gulea. În emisiunea Vorba de cultură (12 august 2016) de pe postul Radio România Cultural Stere Gulea a spus că „viziunea optică a lui Dan Lungu era caracteristică perioadei anilor 90, discursul anticomunist. Asta era discursul societății.Stere Gulea însuși a trăit un proces de apropiere față de personajele din roman: „Interesant a fost modificarea raporturilor mele cu personajele. De la o atitudine de om anti-communist, cum eram eu, încet, încet am început să vreau să-i înțeleg pe acești oameni. Adică să las deoparte sertărașele, prejudecățile și să mă apropi de oameni.“

Anton Delagiarmata

Keine Kommentare:

Kommentar posten