La 7 martie a
început la tribunalul regional (de primă instanță) din
Ingolstadt procesul împotriva fostului edil al orașului de pe malul
Dunării. Alfred Lehmann
a fost șeful administrației între anii 2002 - 2014. Devenise
primar principal după ce partidul său Uniunea Creștin Socială
(CSU) câștigase alegerile comunale cu un avantaj confortabil în
fața socialdemocraților. Politicianul originar din localitatea
nord-germană Quickborn, din landul Schleswig-Holstein, era cunoscut
și apreciat de electoratul din Ingolstadt pentru activitatea sa de
referent economic în administrația orășenească, un fel de
ministru de economie, post pe care îl ocupase din anul 1996. Erau
ani de prosperitate pentru orașul dunărean.
 |
În anul 2014 au
început să circule zvonuri despre nereguli în diversele activități
ale primarului principal. La alegerile comunale din acel an Alfred
Lehmann a renunțat la o nouă
candidatură pentru postul de primar principal, păstrându-și însă
un post de consilier orășenesc - cu posturi în diferite firme și
instituții patronate de orașul Ingolstadt. Doi ani mai târziu au
apărut reproșuri la adresa politicianului creștin-democrat în
sensul că ar fi comis ilegalități în procedura de propunere a
unui nou șef de administrație pentru clinica din Ingolstadt, una
din cele mai mari din Bavaria, în a cărei consiliu de administrație
Lehmann era membru. Fostul edil era în același timp și angajat al
firmei-headhunter Labbé
care se ocupă cu găsirea și mijlocirea de persoane apte pentru
posturi de conducere în firme și instituții de toate felurile.
Această firmă a jucat un rol în angajarea unui nou șef de
administrație la spitalul din Ingolstadt. În urma acestor
evenimente și-a făcut apariția și procuratura.
Și iată că
procurorii au scos la iveală cu totul alte nereguli din activitatea
profesională a fostului edil Alfred
Lehmann. În februarie 2018 procuratura
locală a anunțat oficial că-l va acuza pe Lehmann
de corupție. Conținutul procesului trebuie despărțit în două
părți separate una de alta, cu toate că în ambele cazuri este
vorba de un amalgam destul de complicat între puterea sa politică
și administrativă și viața sa particulară.
După ce povestea
cu firma-headhunter și noul administrator al clinicii a rămas fără
repercusiuni asupra procesului intendat lui Lehmann,
problemele cu locuințele cumpărate cântăreau tot mai greu în
procesul public de la Tribunalul
Regional Ingolstadt. În prima parte a
procesului – inițial erau prevăzute 16 zile de deliberări, la
urmă erau 25 - instanța, un complet de judecată din șase persoane
condus de judecătorul Jochen Bösel,
având funcția de vicepreședinte al acestui tribunal, s-a ocupat de
o tocmeală de vânzare-cumpărare a 16 apartamente. Procurorul
Gerhard Reicherl
a expus în prima dezbatere că pârâtul ar fi înlesnit pentru o
familie de antreprenor cumpărarea unui teren cu mai multe clădiri
de la firma IFG, patronată de orșul Ingolstadt și cu primarul
principal pe post de președinte al consiliului de administrație. În
schimb Lehmann
ar fi cumpărat de la această familie cele 16 apartamente de
studenți, 12 pentru el și 4 pentru tatăl său, între timp
decedat. Cele 12 locuințe l-ar fi costat pe fostul edil 172.500 €,
iar cele patru pentru tatăl său au fost achiziționate la prețul
de 57.500 de euro. Aceste activități au avut loc în anul 2011.
Trebuie însă menționat că toate garsonierele trebuiau renovate.
(Clădirile erau cazărmi ale armatei germane, înainte de a fi
cumpărate de IFG.) Și aici s-a deschis un nou câmp de luptă între
procuratura și apărătorii pârâtului, avocații Jörg
Gragert și
Andreas von Mariassy. Pentru asanarea
celor 16 garsoniere acuzatul a plătit familiei de întreprinzător
suma de 420.000 de euro. Costul adevărat al lucrărilor s-ar fi
ridicat însă la 556.000 €, de unde rezultă o diferență de
136.000 €, bani pe care vânzătorii nu i-au cerut cumpărătorului.
Pe de altă parte, costul celor 16 garsoniere era cotat pe piața de
imobile cu 1.116.282 de euro, pe când Lehmann
a plătit pentru locuințele gata asanate doar 650.000 de euro, adică
exact cu 466.282 de Euro mai puțin decât „în mod normal“, au
argumentat procurorii. Deci tribunalului i-a rămas în această
cauză sarcina, de a constata, dacă fostul edil al orașului
Ingolstadt a prejudiciat firma IFG, și astfel orașul pe care îl
conducea, pentru avantaje financiare proprii.
Cazul al doilea
este mult mai complicat. Clinica din Ingolstadt se află începând
din anul 1982 în locul actual. Înainte se afla într-o clădire
foarte aproape de centrul orașului și nu mai ținea pas cu
dezvoltarea rapidă a localității (1989 – 100.000 de locuitori,
2019 – 137.400 de locuitori). Clinica este de fapt proprietatea
orașului Ingolstadt (76,60%) și a circumscripției Oberbayern
(Bavaria de Sus) care deține restul de 23,40 din drepturile de
proprietate. Administrarea clinicii este controlată de o societate
de intenție cu denumirea Krankenhauszweckverband, al cărei
președinte este de regulă primarul orașului Ingolstadt. Deci în
perioada 2002 - 2014 această funcție o avea Alfred
Lehmann. În acest coridor de timp cade
și vânzarea clinicii vechi, în care se afla după construcția
celei noi un azil de bătrâni. Societatea de intenție a vândut
terenul și clădirile vechi unor intreprinzători care au construit
acolo blocuri cu locuințe de diferite mărimi și amenajări. Aici
încep activitățile dubioase ale lui Lehmann.
Terenul pentru
noile locuințe a fost împărțit în trei loturi, pe care le-au
cumpărat două firme. Antreprenorul cu două parcele de construcție
a oferit societății de intenție o sumă de 600.000 de euro în
plus, dacă va primi el și nu concurentul cel de-al treilea lot.
(Această afirmație nu putea fi dovedită în fața instanței,
așa că nu putea să-l învinovățească pe inculpat – o dovadă
pentru comlexitatea materiei.) Oricum, Lehmann,
în calitatea sa de președinte al societății de intenție, a
pricinuit vânzarea parcelei dorite celuilalt om de afaceri, păgubind
astfel societatea, al cărei președinte era, și deci inclusiv
orașul Ingolstadt, cu cei 600.000 de euro care nu au fost plătiți.
Așa cel puțin suna acuzația procurorului. Ba chiar mai mult,
primarul principal (Oberbürgermeister) ar fi convenit cu acel
întreprinzător (cu o parcelă) că acesta ar putea să construiască
pe o suprafață mai mare, decât era prevăzut în contractul de
construcție, și asta fără o majorare a prețului de cumpărare.
Procurorul susținea că prin aceste manipulări societatea
Krankenhauszweckverband ar fi fost păgubită cu 1,2 milioane de
euro. Drept recompensă fostul edil ar fi putut să cumpere de la
antreprenorul (cu o parcelă) o locuință în stare de zidărie
brută la prețul de 534.900 de euro, lucrările de amenajare
interioară urmând a fi realizate pe gratis. Procurorul Gerhard
Reicherl a estimat aceste lucrări la
suma de 282.623 de euro.
Alfred Lehmann
a respins toate acuzațiile și astfel a luat curs unul din cele mai
spectaculoase procese din istoria orașului de pe Dunăre. Interesul
publicului nu a fost însă exagerat de mare. În cea de-a
unsprezecea ședință de deliberare a fost audiat ca martor și
actualul edil al orașului Ingolstadt, Christian
Lösel. Am numărat în rândurile
spectatorilor 21 de persoane. Cu toate că procesul a fost viu
discutat în oraș, materia în sine este, cu zeci de martori (de
regulă meseriași), totuși un lucru destul de anevoios. În această
ședință din 23 aprilie și-au prezentat punctele de vedere un
electrician, un tencuitor, un amenajator de băi, un cioplitor în
piatră și sus numitul Christian Lösel.
Din mărturiile celor cinci reprezentanți de firme meștejugărești
nici una a fost de natură să-l compromită pe pârâtul Lehmann.
(Trebuie menționat și faptul că pe banca acuzaților luaseră loc
și cei doi oameni de afaceri implicați în proces.) Pentru
jurnaliștii prezenți în sală rezultatul acestei zile de dezbateri
(de la ora 9:15 până la ora 15:00 cu o pauză la prânz) a fost
puțin spectaculoasă, ceea ce se putea remarca în articolul apărut
în cotidianul DONAUKURIER din ziua următoare. Acolo se putea citi
sub genericul Părintele politic și
fiul său adoptiv – Primarul principal Christian Lösel depune
mărturie în procesul intendat înaintașului său, Alfred Lehmann că în cele 25 de minute de audiere nici Christian
Lösel nu a făcut declarații
spectaculoase. Interesant a fost însă faptul că a vorbit și el,
ca alți martori în ședințele anterioare, de un meseriaș român,
pe care nevasta fostului primar principal, o româncă din Banat, îl
adusese în discuție pentru lucrările meștejugărești din
interiorul apartamentului C9, deci cel al familiei Lehmann.
Se pare că acest personaj misterios a îmboldit și curiozitatea
judecătorului, determinându-l să pună câteva întrebări
privindu-l pe acest meseriaș bănățean care nu a mișcat nici un
deget pe șantierul în cauză. Astfel de procese au bineînțeles și
curiozitățile lor ... și surprizele.
 |
| Fotografii: Anton Delagiarmata |
La 26 iunie și
temperaturi caniculare cu mult peste 30° C misteriosul meseriaș
român a apărut în fața instanței din Ingolstadt și a povestit
cu ajutorul unui traducător completului de judecată că se numește
Flavius Titus Avram,
s-a născut în anul 1973, locuiește în cartierul Circumvalațiunii
din Timișoara, a absolvit un liceu de sport după care a învățat
Bauarbeiter, adică constructor (în Germania meseriile de șantier
sunt mult mai diferențiate și specializate), a lucrat și în
Italia și din septembrie 2012 până în mai 2013 la firma de
construcție Hans Mayer dintr-un oraș vecin cu Ingolstadt, Neuburg
an der Donau. În acest timp a trăit singur la Ingolstadt, nevasta
și copilul fiind în România. Cunoștința cu familia Lehmann
rezultă dintr-o prietenie de 20 de ani pe care au întreținut-o
cele două neveste, adică doamna Lehmann
și doamna Avram.
Familia Avram a
fost și la nunta soților Lehmann
(atât pentru Christina
cât și pentru Alfred
cea de-a doua căsătorie). Acolo s-au cunoscut cei doi bărbați. În
timpul șederii lui Flavius Titus Avram
în Ingolstadt, doamna Christina Lehmann
– martorul a vorbit numai de doamna Christina
– l-a întrebat de un eventual
angajament în amenajarea apartamentului lor. Asta a fost deja toată
povestea a misteriosului meseriaș din România, fiindcă după
întoarcerea sa acasă la Timișoara legătura dintre cele două
familii s-a întrerupt și Flavius Titus
Avram nu a mai auzit nimic despre
locuința familiei Christina și
Alfred Lehmann
din Ingolstadt. Deci pentru această expunere senzațională martorul
a făcut drumul dus – întors Timișoara – Ingolstadt, nici mai
mult, nici mai puțin de 2200 de km. Oricum, tribunalul a preluat
toate costurile pentru această mărturie: drum, cazare și eventual
pagube salariale. Ziua următoare DONAUKURIER și-a continuat cronica
acestui proces cu un articol sub titlul Descărcare
din România.
Și
astfel procesul s-a lungit până la data de 22 octombrie, când
președintele completului de judecată, Jochen
Bösl, a anunțat verdictul - după ce acuzatul își recunoscuse totuși vina în penultima ședință a procesului. Fostul
edil al orașului Ingolstadt, care se putea bucura în anii săi de
glorie chiar de porecla „Sonnenkönig – regele soarelui“,
Alfred Lehmann,
a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, o
penalizare de probațiune care include și pierderea unor drepturi de
pensie, acumulate în anii săi de muncă în slujba statului. Pe
deasupra, condamnatul trebuie să plătească două amenzi, una de
383.583 de euro și una de 12.000 (în rate la o asociație
caritativă), plus costurile procesului, estimate și ele la o sumă
considerabilă. (Locuințele cumpărate le poate păstra.)
Judecătorul
Jochen Bösel este
cunoscut pentru corectitudinea și migala sa în abordarea oricărui
proces. Se spune despre el, că în toată cariera sa nu a dat nici o
sentință, care a fost ulterior corectată de un alt tribunal. De
data aceasta motivarea sentinței a durat aproape cinci ore, Jochen
Bösel explicând foarte detailat de ce
completul de judecată, condus de el, a pronunțat această sentință.
De data aceasta sala de judecată a fost arhiplină, iar încercarea
judecătorului de a explica greșelile lui Alfred
Lehmann cu ajutorul unei remărci a Papei Francisc a
stârnit admirația mass-mediei din Germania, citatul fiind preluat
de multe ziare: „Omul corupt nu simte corupția sa, asemănător cu
mirosul de gură. Cel afectat nu-l observă, trebuie să-l
atenționez.“
Un ziar
bisăptămânal din Ingolstadt, IN DIREKT, a tras după o analiză
detailată a procesului următoarea concluzie: „Lehmann nu a cerut
în ambele cazuri bani, dar nici nu a respins oferte economice
favorabile pentru el. Asta este ursita sa.“
Privind
caracterul procesului, se poate afirma fără echivoc că am asistat
la un proces civil fără coloraturi sau chiar implicații politice.
Însă consecințele lui ar putea să primească totuși un efect
politic, și anume atunci cînd anul viitor în Bavaria, deci și la
Ingolstadt, vor avea loc alegeri comunale. Lehmann
a fost ani de zile una din
personalitățile de seamă a Uniunii Creștin Sociale (CSU). Și
acum o condamnare pentru corupție și acceptare de profituri ilegale
a fostului primar creștin-social ar putea să influențeze votul
electoratului. Rămâne de văzut …
Și
în sfârșit o anecdotă pentru amatorii de conspirații, trăită
de mine în pauza unei ședințe de proces. Un om care a urmărit și
el procesul s-a apropiat de mine și m-a întrebat, aproape în
șoaptă, dacă am observat deja, că de la începutul cercetărilor
din partea procuraturii au murit deja patru persoane, implicate
într-un fel sau altul în aceste gheșefturi nu chiar curate: tatăl
inculpatului, soțul din familia de intreprinzător, de la care
Lehmann a cumpărat cele 16 apartamente, fostul procurist a
societății de intenție (sinucidere) și procuristul firmei care a
construit apartamentul de lux (cu lift din garajul subteran direct în
locuință). M-am uitat prin ziarele adunate și am constatat că …
străinul are dreptate.
Anton
Delagiarmata
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen