Montag, 4. November 2019

Un proces complicat fără caracter politic, dar cu eventuale consecințe politice


La 7 martie a început la tribunalul regional (de primă instanță) din Ingolstadt procesul împotriva fostului edil al orașului de pe malul Dunării. Alfred Lehmann a fost șeful administrației între anii 2002 - 2014. Devenise primar principal după ce partidul său Uniunea Creștin Socială (CSU) câștigase alegerile comunale cu un avantaj confortabil în fața socialdemocraților. Politicianul originar din localitatea nord-germană Quickborn, din landul Schleswig-Holstein, era cunoscut și apreciat de electoratul din Ingolstadt pentru activitatea sa de referent economic în administrația orășenească, un fel de ministru de economie, post pe care îl ocupase din anul 1996. Erau ani de prosperitate pentru orașul dunărean.


În anul 2014 au început să circule zvonuri despre nereguli în diversele activități ale primarului principal. La alegerile comunale din acel an Alfred Lehmann a renunțat la o nouă candidatură pentru postul de primar principal, păstrându-și însă un post de consilier orășenesc - cu posturi în diferite firme și instituții patronate de orașul Ingolstadt. Doi ani mai târziu au apărut reproșuri la adresa politicianului creștin-democrat în sensul că ar fi comis ilegalități în procedura de propunere a unui nou șef de administrație pentru clinica din Ingolstadt, una din cele mai mari din Bavaria, în a cărei consiliu de administrație Lehmann era membru. Fostul edil era în același timp și angajat al firmei-headhunter Labbé care se ocupă cu găsirea și mijlocirea de persoane apte pentru posturi de conducere în firme și instituții de toate felurile. Această firmă a jucat un rol în angajarea unui nou șef de administrație la spitalul din Ingolstadt. În urma acestor evenimente și-a făcut apariția și procuratura.

Și iată că procurorii au scos la iveală cu totul alte nereguli din activitatea profesională a fostului edil Alfred Lehmann. În februarie 2018 procuratura locală a anunțat oficial că-l va acuza pe Lehmann de corupție. Conținutul procesului trebuie despărțit în două părți separate una de alta, cu toate că în ambele cazuri este vorba de un amalgam destul de complicat între puterea sa politică și administrativă și viața sa particulară.

După ce povestea cu firma-headhunter și noul administrator al clinicii a rămas fără repercusiuni asupra procesului intendat lui Lehmann, problemele cu locuințele cumpărate cântăreau tot mai greu în procesul public de la Tribunalul Regional Ingolstadt. În prima parte a procesului – inițial erau prevăzute 16 zile de deliberări, la urmă erau 25 - instanța, un complet de judecată din șase persoane condus de judecătorul Jochen Bösel, având funcția de vicepreședinte al acestui tribunal, s-a ocupat de o tocmeală de vânzare-cumpărare a 16 apartamente. Procurorul Gerhard Reicherl a expus în prima dezbatere că pârâtul ar fi înlesnit pentru o familie de antreprenor cumpărarea unui teren cu mai multe clădiri de la firma IFG, patronată de orșul Ingolstadt și cu primarul principal pe post de președinte al consiliului de administrație. În schimb Lehmann ar fi cumpărat de la această familie cele 16 apartamente de studenți, 12 pentru el și 4 pentru tatăl său, între timp decedat. Cele 12 locuințe l-ar fi costat pe fostul edil 172.500 €, iar cele patru pentru tatăl său au fost achiziționate la prețul de 57.500 de euro. Aceste activități au avut loc în anul 2011. Trebuie însă menționat că toate garsonierele trebuiau renovate. (Clădirile erau cazărmi ale armatei germane, înainte de a fi cumpărate de IFG.) Și aici s-a deschis un nou câmp de luptă între procuratura și apărătorii pârâtului, avocații Jörg Gragert și Andreas von Mariassy. Pentru asanarea celor 16 garsoniere acuzatul a plătit familiei de întreprinzător suma de 420.000 de euro. Costul adevărat al lucrărilor s-ar fi ridicat însă la 556.000 €, de unde rezultă o diferență de 136.000 €, bani pe care vânzătorii nu i-au cerut cumpărătorului. Pe de altă parte, costul celor 16 garsoniere era cotat pe piața de imobile cu 1.116.282 de euro, pe când Lehmann a plătit pentru locuințele gata asanate doar 650.000 de euro, adică exact cu 466.282 de Euro mai puțin decât „în mod normal“, au argumentat procurorii. Deci tribunalului i-a rămas în această cauză sarcina, de a constata, dacă fostul edil al orașului Ingolstadt a prejudiciat firma IFG, și astfel orașul pe care îl conducea, pentru avantaje financiare proprii.

Cazul al doilea este mult mai complicat. Clinica din Ingolstadt se află începând din anul 1982 în locul actual. Înainte se afla într-o clădire foarte aproape de centrul orașului și nu mai ținea pas cu dezvoltarea rapidă a localității (1989 – 100.000 de locuitori, 2019 – 137.400 de locuitori). Clinica este de fapt proprietatea orașului Ingolstadt (76,60%) și a circumscripției Oberbayern (Bavaria de Sus) care deține restul de 23,40 din drepturile de proprietate. Administrarea clinicii este controlată de o societate de intenție cu denumirea Krankenhauszweckverband, al cărei președinte este de regulă primarul orașului Ingolstadt. Deci în perioada 2002 - 2014 această funcție o avea Alfred Lehmann. În acest coridor de timp cade și vânzarea clinicii vechi, în care se afla după construcția celei noi un azil de bătrâni. Societatea de intenție a vândut terenul și clădirile vechi unor intreprinzători care au construit acolo blocuri cu locuințe de diferite mărimi și amenajări. Aici încep activitățile dubioase ale lui Lehmann.

Terenul pentru noile locuințe a fost împărțit în trei loturi, pe care le-au cumpărat două firme. Antreprenorul cu două parcele de construcție a oferit societății de intenție o sumă de 600.000 de euro în plus, dacă va primi el și nu concurentul cel de-al treilea lot. (Această afirmație nu putea fi dovedită în fața instanței, așa că nu putea să-l învinovățească pe inculpat – o dovadă pentru comlexitatea materiei.) Oricum, Lehmann, în calitatea sa de președinte al societății de intenție, a pricinuit vânzarea parcelei dorite celuilalt om de afaceri, păgubind astfel societatea, al cărei președinte era, și deci inclusiv orașul Ingolstadt, cu cei 600.000 de euro care nu au fost plătiți. Așa cel puțin suna acuzația procurorului. Ba chiar mai mult, primarul principal (Oberbürgermeister) ar fi convenit cu acel întreprinzător (cu o parcelă) că acesta ar putea să construiască pe o suprafață mai mare, decât era prevăzut în contractul de construcție, și asta fără o majorare a prețului de cumpărare. Procurorul susținea că prin aceste manipulări societatea Krankenhauszweckverband ar fi fost păgubită cu 1,2 milioane de euro. Drept recompensă fostul edil ar fi putut să cumpere de la antreprenorul (cu o parcelă) o locuință în stare de zidărie brută la prețul de 534.900 de euro, lucrările de amenajare interioară urmând a fi realizate pe gratis. Procurorul Gerhard Reicherl a estimat aceste lucrări la suma de 282.623 de euro. 

Alfred Lehmann a respins toate acuzațiile și astfel a luat curs unul din cele mai spectaculoase procese din istoria orașului de pe Dunăre. Interesul publicului nu a fost însă exagerat de mare. În cea de-a unsprezecea ședință de deliberare a fost audiat ca martor și actualul edil al orașului Ingolstadt, Christian Lösel. Am numărat în rândurile spectatorilor 21 de persoane. Cu toate că procesul a fost viu discutat în oraș, materia în sine este, cu zeci de martori (de regulă meseriași), totuși un lucru destul de anevoios. În această ședință din 23 aprilie și-au prezentat punctele de vedere un electrician, un tencuitor, un amenajator de băi, un cioplitor în piatră și sus numitul Christian Lösel. Din mărturiile celor cinci reprezentanți de firme meștejugărești nici una a fost de natură să-l compromită pe pârâtul Lehmann. (Trebuie menționat și faptul că pe banca acuzaților luaseră loc și cei doi oameni de afaceri implicați în proces.) Pentru jurnaliștii prezenți în sală rezultatul acestei zile de dezbateri (de la ora 9:15 până la ora 15:00 cu o pauză la prânz) a fost puțin spectaculoasă, ceea ce se putea remarca în articolul apărut în cotidianul DONAUKURIER din ziua următoare. Acolo se putea citi sub genericul Părintele politic și fiul său adoptiv – Primarul principal Christian Lösel depune mărturie în procesul intendat înaintașului său, Alfred Lehmann  în cele 25 de minute de audiere nici Christian Lösel nu a făcut declarații spectaculoase. Interesant a fost însă faptul că a vorbit și el, ca alți martori în ședințele anterioare, de un meseriaș român, pe care nevasta fostului primar principal, o româncă din Banat, îl adusese în discuție pentru lucrările meștejugărești din interiorul apartamentului C9, deci cel al familiei Lehmann. Se pare că acest personaj misterios a îmboldit și curiozitatea judecătorului, determinându-l să pună câteva întrebări privindu-l pe acest meseriaș bănățean care nu a mișcat nici un deget pe șantierul în cauză. Astfel de procese au bineînțeles și curiozitățile lor ... și surprizele.


Fotografii: Anton Delagiarmata
La 26 iunie și temperaturi caniculare cu mult peste 30° C misteriosul meseriaș român a apărut în fața instanței din Ingolstadt și a povestit cu ajutorul unui traducător completului de judecată că se numește Flavius Titus Avram, s-a născut în anul 1973, locuiește în cartierul Circumvalațiunii din Timișoara, a absolvit un liceu de sport după care a învățat Bauarbeiter, adică constructor (în Germania meseriile de șantier sunt mult mai diferențiate și specializate), a lucrat și în Italia și din septembrie 2012 până în mai 2013 la firma de construcție Hans Mayer dintr-un oraș vecin cu Ingolstadt, Neuburg an der Donau. În acest timp a trăit singur la Ingolstadt, nevasta și copilul fiind în România. Cunoștința cu familia Lehmann rezultă dintr-o prietenie de 20 de ani pe care au întreținut-o cele două neveste, adică doamna Lehmann și doamna Avram. Familia Avram a fost și la nunta soților Lehmann (atât pentru Christina cât și pentru Alfred cea de-a doua căsătorie). Acolo s-au cunoscut cei doi bărbați. În timpul șederii lui Flavius Titus Avram în Ingolstadt, doamna Christina Lehmann – martorul a vorbit numai de doamna Christina – l-a întrebat de un eventual angajament în amenajarea apartamentului lor. Asta a fost deja toată povestea a misteriosului meseriaș din România, fiindcă după întoarcerea sa acasă la Timișoara legătura dintre cele două familii s-a întrerupt și Flavius Titus Avram nu a mai auzit nimic despre locuința familiei Christina și Alfred Lehmann din Ingolstadt. Deci pentru această expunere senzațională martorul a făcut drumul dus – întors Timișoara – Ingolstadt, nici mai mult, nici mai puțin de 2200 de km. Oricum, tribunalul a preluat toate costurile pentru această mărturie: drum, cazare și eventual pagube salariale. Ziua următoare DONAUKURIER și-a continuat cronica acestui proces cu un articol sub titlul Descărcare din România.

Și astfel procesul s-a lungit până la data de 22 octombrie, când președintele completului de judecată, Jochen Bösl, a anunțat verdictul - după ce acuzatul își recunoscuse totuși vina în penultima ședință a procesului. Fostul edil al orașului Ingolstadt, care se putea bucura în anii săi de glorie chiar de porecla „Sonnenkönig – regele soarelui“, Alfred Lehmann, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, o penalizare de probațiune care include și pierderea unor drepturi de pensie, acumulate în anii săi de muncă în slujba statului. Pe deasupra, condamnatul trebuie să plătească două amenzi, una de 383.583 de euro și una de 12.000 (în rate la o asociație caritativă), plus costurile procesului, estimate și ele la o sumă considerabilă. (Locuințele cumpărate le poate păstra.)

Judecătorul Jochen Bösel este cunoscut pentru corectitudinea și migala sa în abordarea oricărui proces. Se spune despre el, că în toată cariera sa nu a dat nici o sentință, care a fost ulterior corectată de un alt tribunal. De data aceasta motivarea sentinței a durat aproape cinci ore, Jochen Bösel explicând foarte detailat de ce completul de judecată, condus de el, a pronunțat această sentință. De data aceasta sala de judecată a fost arhiplină, iar încercarea judecătorului de a explica greșelile lui Alfred Lehmann cu ajutorul unei remărci a Papei Francisc a stârnit admirația mass-mediei din Germania, citatul fiind preluat de multe ziare: „Omul corupt nu simte corupția sa, asemănător cu mirosul de gură. Cel afectat nu-l observă, trebuie să-l atenționez.“

Un ziar bisăptămânal din Ingolstadt, IN DIREKT, a tras după o analiză detailată a procesului următoarea concluzie: „Lehmann nu a cerut în ambele cazuri bani, dar nici nu a respins oferte economice favorabile pentru el. Asta este ursita sa.“

Privind caracterul procesului, se poate afirma fără echivoc că am asistat la un proces civil fără coloraturi sau chiar implicații politice. Însă consecințele lui ar putea să primească totuși un efect politic, și anume atunci cînd anul viitor în Bavaria, deci și la Ingolstadt, vor avea loc alegeri comunale. Lehmann a fost ani de zile una din personalitățile de seamă a Uniunii Creștin Sociale (CSU). Și acum o condamnare pentru corupție și acceptare de profituri ilegale a fostului primar creștin-social ar putea să influențeze votul electoratului. Rămâne de văzut …

Și în sfârșit o anecdotă pentru amatorii de conspirații, trăită de mine în pauza unei ședințe de proces. Un om care a urmărit și el procesul s-a apropiat de mine și m-a întrebat, aproape în șoaptă, dacă am observat deja, că de la începutul cercetărilor din partea procuraturii au murit deja patru persoane, implicate într-un fel sau altul în aceste gheșefturi nu chiar curate: tatăl inculpatului, soțul din familia de intreprinzător, de la care Lehmann a cumpărat cele 16 apartamente, fostul procurist a societății de intenție (sinucidere) și procuristul firmei care a construit apartamentul de lux (cu lift din garajul subteran direct în locuință). M-am uitat prin ziarele adunate și am constatat că … străinul are dreptate.

Anton Delagiarmata 

Keine Kommentare:

Kommentar posten