Momente și Skizzen

Ion Luca Caragiale: Momente și schițe; Editura My Ebook Publishing House, București, 2017; ISBN 978-606-983-358-2; 12,82 € (eBay)

25 de minute …
Amicul își lasă timp. Cine știe ... Cu doamna director singur acasă? Regele Carol se amuză în provincie. Caragiale povestește fără batjocură. Figurile sale sunt toate simpatice. Și zâmbetul cititorului de azi se datorează unei lumi care numai în timp pare a se fi îndepărtat (sau a fi rămas în urmă) dar nu și în conduita și comportamentul oamenilor. Caragiale nu caracterizează. Forma schiței literare nici nu permite lungi excursii psihologice. Personajele lui sunt în plină acțiune și se îndreaptă de regulă spre un final cu o poantă fină, de zâmbet și nu neapărat de râs în hohote.

Accelerat no. 17 ( Schnellzug Nr. 17)

Der Schnellzug Nr. 17 von Bukarest nach Mărășești hat nur wenige Passagiere in der ersten Klasse. Zwei sitzen in einem Abteil und sind Caragiales Protagonisten für eine knapp skizzierte Geschichte: ein Händler und ein als „Herr“ auftretender Gauner. Was der „Herr“ nicht weiß: der Händler ist ein Köder. I. L. Caragiale (1852 – 1912) ist ein genauer Beobachter, der über den Dialog – nicht nur in Theaterstücken – die Spannung in seinen Skizzen aufbaut.

Amici

O amicie poate să alunece repede într-o prostie. Mai ales dacă curge și bere. Caragiale este un maistru al dialogului scurt. Momentele și schițele sale pot fi proză dar ți teatru.

Antologie (Anthologie)

Eine kurze Blumenlese anonymer Briefe hat Caragiale auch gesammelt. Vielleicht weniger wegen den immer denunziatorischen Inhalten als vielmehr wegen der feigen Anonymität ihrer Verfasser. Was würde Caragiale wohl in unserer gesichtslosen IT-Welt sagen?

Arendașul român

Das ist der rumänische Pächter, der mit seinem Tagelöhner nicht gerade höflich umgeht. Er, der Pächter – hier bei Caragiale gehört er der Kaste der Bojaren an -, wurde von den Kommunisten gerne als Ausgeburt des Bösen, des Ausbeuters dargestellt. Wenn ich mich gut erinnere, war diese Skizze Schullektüre – im Kommunismus.

Art. 214

dintr-o lege oferă posibilitatea unui „comsimțimânt mutual” la un divorț. Ceea ce în viața adevărată este de obicei o treabă serioasă, devine în versiunea caragealească o afacere hazlie care divulgă caracterele tuturor participanților: cocoana Tarsița Popeasca, fiul ei Lae Popescu, „un popă venerabil” cu fiica sa Actrivița Popescu și nu în ultimul rând avocatul.

Autoritate (Autorität)

Um eine Autorität zu werden, muss man nicht unbedingt aus normalen Verhältnissen kommen. Es geht auch von weiter unten. Herr Nicu Ionescu ist ein Beispiel dafür … und der Ich-Erzähler eines seiner Opfer, vielleicht sogar Caragiales Alter Ego.

Așa să mor!

Nu e altceva decât una din multiplele exprimări, pe care un tânăr „voiajor ... în branșa ilustrate poștale” le adaugă expunerilor sale în diversele dialoguri pe care le poartă cu călătorii din trenurile, cu care cutreieră Europa în lung și în lat. Povestitorul, probabil și de data asta Caragiale însuși, este adânc impresionat de cultura generală a acestui tânăr. Și ironia sau chiar sarcasmul fin al acestui text? Ambele stau bine ascunse chiar în titlul schiței.

Bacalaureat

Herrlich, wie diese „rumänische Matrone“ sich für ihren Ovidiu ins Zeug legt, damit der Junge das Bakkalaureat schafft. Und diese Dialoge: köstlich. Auch hier spielt Caragiale, einige halten ihn für den größten rumänischen Dramaturgen, seine Theaterkompetenz voll aus. Er lässt seine Figuren einfach nur reden. Und schon werden ihre Charaktere für jedermann sichtbar.

Boborul

Caragiale avea și talent de mare povestitor. Această schiță o dovedește. O încercare de instaurare a unei republici la Ploiești este povestită într-un stil predominat de subânțelesuri hazli.

Boris Sarafoff

ist eine etwas längere Verwechslungsgeschichte, die vor dem Hintergrund balkanischer Spannungen spielt. Mit Sarafoff ist der bulgarische Freiheitskämpfer Boris Petrow Sarafow (1872 – 1907) gemeint. Caragiale macht sich mit Hilfe dieser historischen Figur lustig über vier rumänische Investigativjournalisten.

Bubico

Ce grozăvie. Ba mai mult: o crimă. Nici nu-mi vine să mă gândesc la ce am citit. Asta îmi dă ocazia să meditez puțin asupra câștigului mental, pe care îl poți obține, citind în operele lui I. L. Caragiale.

De exemplu limba: Așa nu se mai vorbește astăzi. Cuvinte și expresii ca să văz, pasajer, adineori, țigaretă, nevricos, doftor și multe alte aparțini unei epoci trecute, dar sunt atât de potrivite în opera lui Caragiale încât fără ele ansamblul creației sale literare ar fi (în zilele noastre) lipsită de originalitate. Mă întreb dacă un scriitor contemporan ar putea să folosească limba lui Caragiale pentru ilustrarea epocii noastre. Poate da, dar rezultatul ar suferi de o oarecare artificialitate. Contemporaneitatea rămâne un atu forte pentru orice creație literară, chiar dacă ficțiunea constituie fundamentul lieraturii beletristice în general. Astfel I. L. Caragiale a pictat în litere o panoramă vastă a timpului său.

Societatea românească de la sfârșitul secolului IXX și începutul sec. XX a fost în plină transformare, cuprinsă într-un proces de orientare intelectuală spre vestul Europei, mai ales spre Franța și Germania. Caragiale însuși a fost parte al acestui proces. Opera sa, inclusiv cele în jur de 80 de momente și schițe din această carte, rămâne o comoară literară și pentru generații viitoare. Și asta în ciuda faptului că marele dramaturg român și-a părăsit patria în anul 1904, neputând să mai suporte „duhoarea” de pe meleagurile natale.

Das Buch endet mit der Schizze Vizită (Besuch) und der berühmten Erziehungsfrage Frau Popescus an ihren acht Jahre alten „Major“: „Vrei să moară mama?“ („Willst du, dass Mutter stirbt?")

Ion Luca Caragiale hat seine Heimat nie mehr besucht. Er wurde nach seinem Tod in Berlin nach Bukarest zurückgebracht (nach einer zweiwöchigen Odyssee durch Mitteleuropa) und im Belu-Friedhof beigesetzt – neben Mihai Eminescu.

Anton Potche